marți, 31 august 2010

La Letea m-am simtit inselat

Dupa calcule si planuri am decis sa mergem la Letea ca turistii cu un grup si o barca inchiriata.

Am plecat cu o gasca vesela, galacioasa si cu multi copii. Am fost preluati de un nene cu un aro modificat si am plecat spre satul Rosetti unde "singurii cu venit sunt batranii cu pensii". Cu toate acestea cei de varsta a doua erau la bar si nici nu erau foarte comunicativi, chiar comentau pe seama turistilor.
Apoi nenea cu aro ne-a trecut de gardul si borna Parcului National Letea, ne-a aratat 2 liane anemice si un stejar amarat (cica batran rau, de 400 ani) si apoi a zis ca trebuie sa mergem. Intrebat unde sunt stejarii in apa, baltile din paduri si lianele uriase
atat de vestite a zis ca in alta parte, in coltul celalalt al padurii.
Prin praf din nou cu ochii dupa siluete de cai salbatici si vaci stand la umbra am ajuns in al 2 punct al excursie: vestitele dune de nisip din Letea (8 metri inaltime cea mai mare) Plantele cresc cum pot, dar s-au adaptat foarte bine. La fel si stejarii. Frumos. Praf din nou. "Sa mergem la Lacul Sarat, al treilea punct turistic al excursiei".
Lacul sarat care cica are concentratia mai mare decat orice lac sarat de la noi este o baltoace de 15 metri diametru, plin de matasea broastei stratificata. Am vazut chiar si o broasca moarta. Si este un punct de vizitare inventat, nici chiar cei nascuti in zona nu stiu de el. Praf din nou. La Letea nu a fost ca la Letea. A fost praf.