Scoala suplimentara o fac cu un profesor care nu stie decat cecena, cu care m-am inteles mai mult cu mainile, si care in Cecenia a fost director de scoala. In Franta preda limba cecena intr-o clasa improvizata la parterul unui bloc, celor cativa copii de origine cecena, nascuti nu neaparat in Franta.
Profesorul, foarte jovial din fire, este mandru ca toti elevii sunt "premianti". A pierdut 2 copii mari (luptatori) in razboi, asa ca scoala este modul lui de a se revansa impotriva destinului. Cursurile se tin in afara scolii "de stat", sunt niste cursuri facultative tinute de prof din pasiune.
Mi-am adus aminte de scoala mea primara, cand liniam caietele normale cu rigla. Intr-o zi, m-au invitat la cina, sa imi prezinte mancarea lor traditionala, fara de care mi-au zis ca nu inteleg pe deplin traditia lor. Am fost acasa la Beslan, cu care de altfel m-am si imprietenit cel mai mult. Sunt oameni foarte primitori si dornici de a impartii lucrurile lor cu ceilalti. Desi incercati de multe razboaie si saracie, sunt foarte umani si respectuosi. Cina a fost foate interesanta, o mancare simpla dar consistenta. Barbatii servesc si stau la masa cu invitatii, cecenii, fiind musulmani, au reguli foarte stricte referitoare la femei. Acestea stau in bucatarie sau in dormitor.
Mancarea consta din taitei facuti in casa (chiar inainte de cina), carne de vita fiarta pusa pe mijlocul mesei din care fiecare lua si impreuna cu taiteii inmuia in castronelul cu mujdei lung (ca cel oltenesc) din dreptul fiecaruia. Apoi iei o gura dintr-un fel de supa facuta din zeama de la carne foarte fierbinte si care fusese "asezonata" in prealabil cu piper. Curios lucru lichidul era fierbinte doar la fund si simteai asta abia dupa ce luai o gura consistenta.
